O nouă formulă magică de calcul pentru foițele RCA. Tarife cu până la 60% mai mari decât în restul Țării lu Pește pentru Mìtici (observați accentul înainte să vă zboare mintea aiurea și faptul că din profund respect pentru ființele mitologice CONSIDER substantivul cu majusculă)
cu drag, G.Ș.

După cum bine cunoașteți, în țara noastră paralelă cu realitatea, aparent se întâmplă toate ca și cum ar fi în realitate, numai că nu este deloc așa, sau mă rog, totul scapă rațiunii și de aceea par a fi altfel decât ar fi normal. Cu toate acestea, suntem în pofida tuturor neajunsurilor dovada incontestabilă a faptului că există un alt univers paralel, unul în care toate alegerile făcute în primul, să-l numim natural, călăuzesc așa numita realitate a noastră .
Revenind la știrea de senzație, pe care dorim să o aducem în atenția dvs., care s-a întâmplat și la noi întocmai ca în lumea reală, am aflat că de curând Autoritatea de Cercetare Bănească a publicat noile tarife de referință pentru foițele RCA. Foițele RCA frumos colorate, adică dovada faptulo că există o asigurare pentru minunatele noi modele de autovehicule aflate în proprietate personală. Asigurarea asigură aceea că, minunatele își vor păstra estetica din fabricație indiferent de evenimentul rutier în care au fost implicate, sporind prestigiul posesorului, care pe deasupra va fi și iresponsabil financiar în orice situație.
Da sunt importante aceste autoturisme și trebuie asigurate, deoarece sunt principalul instrument societar, valoarea crescută a autoturismului fiind singurul instrument ingenuu ce poate plasa pe poziții fruntașe în ochii lumii. Păi da, căci degeaba apari într-o casă mare, când de fapt poți fi un simplu chiriaș sau vizitator și în casa ta nu are voie oricine, adică cât mai mulți din cei care dorești a te lăuda. Cu totul altfel stau lucrurile cu un autoturism. El este destinat în esența sa prezenței publice, el te poartă falnic pe drumurile patriei și poate surclasa orice competitor într-o depășire ușor ilegală. Autoturismul este instrumentul prezenței tale în societate. Un autoturism bun stabilește că ai dreptul la o anumită funcție de conducere, sau poate face să ți se întindă palma de către coparticipantul la diverse infracțiuni legale.
De acum înainte, suntem anunțați că nu se va ține cont doar de vârsta proprietarului, ci și de zona geografică în care este înregistrat vehiculul, indicativul privind capacitatea cilindrică a motorului fiind înlocuit cu puterea acestuia, măsurată în KW. Va fi așadar o nouă formulă de calcul pentru foițele RCA. La stabilirea tarifelor acestora se va ține cont nu de capacitatea cilindrică a motorului, ci de puterea lui (KW) și de zona geografică din care provine șoferul. Una e să fii boss cu o mașină cel mai nou model și alta țăran cu una mult rulată. De exemplu, un tânăr boss, va plăti pentru un vehicul cu o putere a motorului egală sau mai mică de 50 KW, o sumă de 3000 și un pic de cocoșei, în timp ce un șofer de aceeași vârstă cu aceeași putere a motorului de la țară va plăti cam 1800 de cocoșei.
E normal să fie așa, cine are trebuie să și dea. Cine are funcțiunii diriguitoare cu pixul are și iuțimea minții pe măsură, adică făcută tot cu un același pix. Mintea lor este așa de sprintenă că nici chiar posesorul ei nu o poate ajunge din urmă și o funcție de conducere presupune în esența sa o împărțeală de bunuri. Cum cine împarte, uită mare parte prin propriile jeburi, da normal, ca cei ce împart să le șadă dosul în cele mai bune mașini. Și de aici se vede că actul de conducere este indisolubil legat de grosimea portofelului. Dar conducererea și obosește, căci un conducător este obligat să folosească cea mai mare parte din timp cu look-ul său și al posesiunilor tale și atunci nu mai poate avea timp pentru studierea micilor reguli de circulație, măcar că ele sunt atât de simple.
În afară de această lipsă a timpului disponibil pentru studiul regulii de crculație datorată timpului petrecut cu conducerea, nu mai poate fi decât ceva inimaginabil. Acest ”neimaginabil” ar putea fi, din varii motive neimputabile nimănui, o lipsă a numărului total de neuroni ce ar trebui să îi posede o ființă umană. Sau poate că numărul existăm, dar neuronii nu conțin informația necesară din culpa sistemului educațional. Lipsa timpului sau lipsa neuronilor, oricare din aceste lipsuri care ar conduce la nerespectarea regulilor de circulație, este tot una în ceea ce privește conformitatea, adică utilitatea socială socială. Pe de altă parte nici nu-i cred atât de deștepți încât să nu respecte regula intenționat, pentru a dori prin aceea a-și crea vreun avantaj.
________
Unii mai spun că RCA ar fi acronimul lui ”râde cine are”, căci atunci când ești boss și ai, numai stai și râzi de cei care fac să ai sau te lasă să ai și nu fac nimic, să aibă ce trebuie și cine trebuie.
Descoperă mai multe la taralupeste.xyz
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.