De fiecare dată a fost însoțit de inteligență, a fost în zona inteligenței. El era permanent în zona capului, în zona care era cel mai intim contact între cap și restul lumii și anume în nas și în jurul acestuia. Credea despre el că are fler.
Mulți nu îl plăceau, cum că era mic și firav, ba apariția lui indica o boală și asta aproape toți medicii aprobau. Apoi era adesea suflat în batiste de hârtie și aruncat la coș, ca orice lucru nefolositor. În cele din urmă s-a hotărât să iasă în față și să își câștige locul binemeritat în corp. Să ajungă el creierul, să ajungă ca el să ia toate deciziile.
Acum, cât capul este contestat din toate părțile corpului, a sosit și momentul lui în degringolada generală. Acum când de peste tot apar noi idei și este nevoie stringentă de o schimbare. Mucușor a ieșit în față. Se ține scai de nas, de cap adică că doar ține de cele mai fine părți ale corpului, plutind prin aer. Se vrea creier, că acesta oricum dă urme de oboseală.
”Căldura care ajunge, nu ajunge. E o chestiune de fizică.” spune el ca început al discursurilor. Se vrea creier, că acesta oricum dă urme de oboseală.
Descoperă mai multe la taralupeste.xyz
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.