NUmele ei este ”doctrina”

NUMELE EI ESTE ”DOCTRINA”

Scris cu drag de G.Ș.

Numele purcelușului durduliu zburător și cu aripi de aur este chiar ăsta  ”Doctrina”. Acest nume îi este tatuat în dos, pentru eternitate.  Da, știu că sunteți mirați de ce spun acest lucru numai acum, după atâția ani de la înființare publicației TLP din 2016, dar am să explic asta pe scurt. 

De multe ori, deși te afli în preajma unor lucruri de multă vreme, de fapt nu la prea cunoști. Deși le vezi mai tot timpul, ele îți par cunoscute și nu te mai obosești să le studiezi, dar poți avea mari surprize, așa cum am avut și eu mai deunăzi.

Să vă explic mai multe despre mine, pentru a-mi înțelege preocupările și dorința mea lăuntrică de a stârpi balaurul care stă să ne înghită pe toți și pe mulți îi și are deja în burta sa imensă. Sunt cavaler teuton și după cum cunoașteți, un cavaler teuton este un distins membru al Ordinului Teutonic (Ordo Domus Sanctae Mariae Theutonicorum Hierosolymitanorum). Acesta este un ordin religios-militar catolic creat inițial în timpul Cruciadelor, la sfârșitul secolului al XII-lea (circa 1190), în Țara Sfântă (Acre), dar cine mai știe de câtă vreme a trecut de atunci. Fiind cavaler teuton, cu toate examenele profesionale trecute, lumea mă consideră viteaz fără seamăn, mai ales că am avut tupeul să mă lupt cu marele balaur. Trebuie să recunosc însă, așa în treacăt, că îmi este foarte greu să port permanent armura asta de fier care lasă cu greu aerul să circule și mai ales vara este insuportabilă. 

O armură completă de plăci cum este și a mea cântărește între 20 și 30 kg. Deși greutatea era distribuită pe întregul corp, aceasta îmi pune o presiune constantă pe articulații și coloană. Sub armură port un gambeson, adică o jachetă groasă din pânză umplută cu  lână pentru a amortiza șocurile, iar coiful îmi acoperă complet capul. În timpul efortului fizic intens, căldura corporală rămâne blocată în interior, conducând rapid la deshidratare și șoc termic. Deși armura este bine croită și permite mișcări naturale ca alergatul, sau încălecatul, greutatea adăugată pe membre îngreunează reacțiile rapide și îmi epuizează musculatura într-un timp scurt. Spun astea să mă înțelegeți că am o meserie grea, aceea de a mă plimba prin țară, fie iarnă fie vară, în căutarea arătăniei.

Pe de altă parte, mulți m-au întrebat și ce caut pe aici prin țara voastră și vă explic și asta pe scurt. Țara Sfântă, acolo au luptat inițial cei ca mine, în Orientul Mijlociu în timpul Cruciadelor pentru apărarea regatelor creștine. Prezența în Țara lu Pește a ordinului meu fost de prin anul 1211, când un mare regele ne-a chemat pe pentru a apăra granița de popoarele migratoare. Ai mei au ridicat mai multe cetăți din piatră și apoi am fost expulzați în 1225 de marele regele care ne-a chemat deoarece ai mei vroiau creeze un stat independent. 

A trecut mult de atunci și lucrurile s-au schimbat radical. Deși încă port armura căci nu mă pot despărți de ea, nu mai călăresc căci am fost amenințat de organizațiile de protecție ale animalelor, cum că îmi cocoșez calul de la atâta greutate și să termin cu călătitul ăsta că acum toți își țin caii în mașini. Da recunosc că sunt unii mai dăștepi cu mașini de sute de cai, dar eu am unul pe care îl îngrijesc și în las acum să se zbenguiască prin curte fugind după pisici. 

A dar cu ce mă deplasez, că doar trebuie să fac asta, fiind în continuă mișcare în căutarea marii dihănii? Merg cu bicicleta. E mai ieftin și mai sănătos, deși a trebuit să-mi cumpăr una mai solidă să mă țină pe mine și pe armura mea. 

Și mergând așa pe bicicletă în armură în miezul unei zile de vară, ce să vezi? Îmi apare în față, pe un drum lăturalnic, ceea ce se întâmplă mai rar căci ei stau mai ales în marile palate. Îmi apare în față acea ființă minunată, cum nu vezi așa des decât în țara noastră. Este parcă desprins din benzile desenate la care se înghesuie toți copii dar și mulți oameni mari. E roz bombon, râde tot timpul și are aripi de aur. Cine să fie? E chiar el, purcelușul zburător, cel despre care lumea crede că există numai în povești, dar nu este deloc adevărat.

De data asta am avut viziera ridicată și am putut să-l observ mai bine. L-am observat mai ales din dos, căci traversase deja drumul pe care mă aflam. Am văzut că avea ceva scris în dos. Era numele lui, numele primit din naștere și tatuat cu libere de o schioapă” ceea ce înseamnă că era scris cu litere vizibile, exagerat de mari și bătătoare la ochi. Era scris ”Doctrina”, era scris numele lui și asta mai înseamnă ceva fiindcă discutăm de un substantiv feminin. E mai mult decât un purceluș, e purcelușa zburătoare care naște permanent progenituri asemenea ei. 

P.S. Da știu că o doctrină este un ansamblu coerent de principii, credințe, idei și învățături care ghidează acțiunea dintr-un anumit domeniu și în primul rând în cel politic, căci acesta include pe celelalte, pe cel juridic, religios sau militar. O doctrină politică este vasăzică o viziune structurată despre cum ar trebui să fie organizată societatea, statul și economia. Ea oferă un cadru teoretic prin care se interpretează realitatea socială și propune soluții pentru problemele comunității, ea cuprinde toate deșteptăciunile mai marior noștrii. 

Doctrina din țara noastră este atât liberală, cât și conservatoare, dar mai ales social-democrată că asta le include pe toate. Liberală căci pune accent pe libertatea individuală, drepturile omului, statul de drept și piața liberă. Conservatoare căci  valorifică tradiția, ordinea socială, continuitatea instituțională și comunitatea. Mai ales social-democrată căci urmărește evident egalitatea socială indiferent de efortul despus de fiecare și de școala care o are, echitatea economică prin aceea că de nu poți iei de la cei ce muncesc și au, solidaritatea și protecția socială prin intervenția statului pentru stabilirea egalității sociale de care tocmai am amintit .

Dar la ce ajută doctrina politică? Păi la aceea că oferă politicienilor și guvernanților un set de repere morale și pragmatice pentru adoptarea legilor, formularea politicilor publice și canalizarea resurselor, așa cum am văzut mai sus. Doctrina unește membri și susținători, pentru scopul egalizării sociale. Doctrina mai ales amuză votanții și oferă astfel câmp de manevră.


Descoperă mai multe la taralupeste.xyz

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top

Descoperă mai multe la taralupeste.xyz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura